Ideea proiectului mi-a venit în 2016. Abia îl născusem pe fiul meu. Eram prinsă în îngrijirea lui perpetuă, iar plimbarea zilnică făcea parte din protocol. Eram dornică să desenez, iar femeile au fost subiectul care mi-a sărit în ochi în timpul plimbărilor. Am realizat câteva, am abandonat însă repede, fiind depășită de situație, de propria stare, de evenimentele care uneori tind să se succeadă halucinant de repede. Am avut nevoie de 3 ani și jumătate de lucru intens, de o pandemie și de o schimbare de atitudine ca să am curajul să reîncep acest proiect, de data aceasta cu un obiectiv mult mai precis: să desenez 365 de femei in 365 de zile. Era un alt fel de a documenta anul 2021, un an care nu ar trebui uitat cu ușurință. Mi se întâmplă să răsfoiesc desenele din urmă și mi se pare fascinant cum, prin intermediul lor, observ schimbarea vremii sau renunțarea la restricții.
Sunt câteva lucruri pe care le-am urmărit prin aceste desene zilnice: să ajung la o anumită disciplină de lucru, să surprind diversitatea Bucureștiului, să mă descopăr pe mine, să îmi îmbunătățesc viteza de lucru, să ofer privitorului o incursiune într-un an din viața unui ilustrator, cu toate oscilațiile cărora trebuie sa le facă față. Și, în aceeași măsură, o incursiune într-un an din viața unui oraș, tradusă cu ajutorul imaginii celor care îi calcă caldarâmul și îi respiră aerul.
extras din articolul "365 DE DAME DIN BUCUREȘTI" din 18 ianuarie 2021 - SCENA 9
"Bazându-te pe observațiile pentru ilustrațiile tale, dacă Bucureștiul ar fi o femeie, cum ai descrie-o?
Poate părea amuzant, dar de când mă uit după femei, nu prea mai văd nimic altceva. Așa că voi inventa ceva bazat pe observații anterioare, ca să răspund la întrebarea asta dificilă.
E sfârșit de ianuarie de acum, înseamnă că tocmai și-a dat jos machiajul de sărbătoare. E un pic mahmură, încearcă să ascundă oboseala cu niște anticearcăn, iar asta îi accentuează ridurile. Din când în când o clatină cate un frison, și-a luat pe umeri o haină de blană, elegantă, doar că e roasă de molii pe la poale. O dor picioarele îngrozitor, așa ca a lăsat cizmele cu toc acasă și și-a luat galoșii, ca să treacă mai ușor prin zăpada mocirlită. După ce merge o grămadă de timp cu ochii în telefon, își da seama că nu știe nici unde e, nici unde vrea să ajungă."
